FAQ

Acasa Intrebari frecvente

Intrebari frecvente

cele mai intalnite nelamuriri

In general este greu sa ceri ajutorul cuiva, in randurile de mai jos incercam sa va usuram decizia si sa expunem cateva din intrebarile frecvent intalnite in discutiile noastre cu clientii.

1. Cum decurge colaborarea cu un arhitect de interior?

          Consideram foarte importanta urmarirea anumitor etape in derularea unui proiect de amenajare.

          Colaborarea cu un beneficiar incepe printr-o vizita a spatiului ce urmeaza sa fie amenajat, continua cu discutii despre cum vede el sau cum si-ar dori sa arate spatiul respectiv. Incercam sa obtinem cat mai multe informatii cu putinta  de la beneficiar, stil de viata, hobby-uri, tabieturi, lucruri care ii plac sau care ii displac. Toate acestea conduc spre obtinerea in final a unei amenajari pe gustul si pe masura asteptarilor clientului. De multe ori ceea ce si-au dorit la inceput ajunge sa fie diferit de rezultatul final.

          Incercam sa derulam un proiect cap coada de la propuneri de amenajare pana la urmarire de santier, propuneri de furnizori pentru mobilier, corpuri de iluminat etc , vizite ale diferitelor magazine de specialitate pentru achizitionare de accesorii diverse.

          Clientul trebuie in primul rand ascultat, ca mai apoi sa fie indrumat catre solutii si idei potrivite pentru el. Uneori este nevoie de argumentare din partea noastra pentru solutia propusa, de munca de convingere si exemple concludente. Situatiile difera binenteles de la beneficiar la beneficiar.

2. Care sunt avantajele ca cineva sa apeleze la un designer de interior?

          Fara a mai argumenta o sa prezentam punctual cateva avantaje de care pot beneficia oamenii care apeleaza la astfel de servicii.

          - O mai buna organizare a etapelor pe care le presupune un proiect de amenajare

          - Gasirea unor solutii optime care sa imbine esteticul cu practicul si care sa tina in acelasi timp cont de functiunea spatiului si de nevoile beneficiarului

          - Conturarea unei imagini de ansamblu in ceea ce priveste costurile financiare ce trebuie alocate

          - Evitarea de costuri neprevazute prin stabilirea unor solutii optime din punct de vedere calitate –pret

          - Economisire de timp si efort si evitarea incheierii intregului proces de cautari cu un rezultat neproductiv

          - Beneficierea de servicii de calitate, concepute intr-o maniera profesionista, consiliere pe parcursul intregului proiect, urmarire de santier.

3. Cum se stabileste costul pentru o amenajare de interior?

          Costul unui proiect difera in functie de suprafata care urmeaza a fi amenajata, de complexitatea amenajarii si nu in ultimul rand de serviciile oferite.

          Consideram ca este foarte important ca viitorii nostri clienti sa inteleaga ce anume pot obtine de pe urma serviciilor oferite de noi. Nu mentionam niciodata un tarif fara a detalia categoriile de servicii oferite si in plus consideram oportuna o intalnire fata in fata cu beneficiarul atunci cand urmeaza sa avem astfel de discutii. In orice caz, este un aspect care trebuie discutat si stabilit de la bun inceput, pentru ca totul sa se deruleze conform planului.

 

4. De ce este important ca un architect sa stie bugetul alocat pentru amenajare?

          Stabilirea unui buget inca de la inceput este foarte importanta, pentru ca ne ghideaza practic in alegerile pe care urmeaza sa le facem cand concepem un proiect de amenajare.

           In general beneficiarii se feresc sa stabileasca un buget clar si acest lucru poate atrage o serie de probleme – solutii, finisaje si materiale mult peste posibilitatile financiare. Rezultatul – o propunere care in realitate nu se poate materializa si care atrage dupa sine alte modificari, consum de efort si timp. 

5. Cinci sfaturi pentru cei care vor sa-si amenajeze casa

          1. Poate suna a cliseu insa, un prim sfat ar fi acela de a apela la serviciile unui specialist in acest domeniu.

          Probabil ca majoritatea nu realizeaza de la bun inceput avantajele de care pot beneficia de pe urma serviciilor unui arhitect de interior. Clientul va trebui sa inteleaga gama variata de servicii care stau in spatele acestui cost financiar, in urma carora va obtine valoarea adaugata a spatiului si in final va economisi bani.

          2. Implicarea in procesul realizarii unui proiect de amenajare. Relatia arhitect – beneficiar este foarte importanta pentru noi si mizam pe acest aspect . Sprijinul trebuie sa fie reciproc, chiar si in situatia in care parerile sunt diferite. Ambele parti trebuie sa stie sa asculte dar in acelasi timp sa-si expuna si punctul de vedere. Contrar altor opinii, parerea beneficiarului conteaza, chiar daca uneori nu reprezinta cea mai fericita alegere i se pot aduce argumente pro si contra care sa-l convinga sa opteze pentru varianta optima, dar in final decizia este a sa.

          3. Sa tina cont de sfaturile arhitectului dar in acelasi timp sa-si exprime si propriile idei. Pana la urma intreaga amenajare trebuie sa se concentreze pe cerintele si nevoile beneficiarului.

          4. Stabilirea unui buget consideram a fi un sfat oportun, deoarece ofera o imagine globala a intregului demers si permite o mai buna organizare.

          5. Sa nu faca rabat de la calitate, indiferent ca vorbim de finisaje, tamplarie, mobilier sau decoratiuni, punctand pe aceasta ordine, deoarece o amenajare cu un mobilier nu foarte scump poate oricand sa arate la fel de bine si de confortabil  in comparatie cu o alta cu un buget mult mai mare, dar optarea pentru finisaje de proasta calitate va scoate la iveala mai tarziu o serie de probleme iar din punct de vedere financiar nu se ajunge deloc la diminuarea costurilor.

 

6. In ce elemente este bine sa investeasca un client cand isi amenajeaza casa? 

          Ideal ar fi ca investitia facuta sa cuprinda materiale de calitate, indiferent ca vorbim de finisaje, tamplarie, mobilier sau decoratiuni. Ordinea expusa nu este intamplatoare, daca ne gandim ca dezvaluie in mare etapele de derulare ale unui proiect.

          Calitatea finisajelor este importanta deoarece o investitie minima si materiale de proasta calitate pot reduce initial bugetul dar ridica probleme in timp, costul reparatiilor si al modificarilor ulterioare depasind cu mult suma „salvata” la inceput.

           In ceea ce priveste mobilierul exista grade de comparatie vis a vis de calitatea materialelor – PAL/MDF/FURNIR/LEMN MASIV – dar nu putem face o precizare exacta.  Pal-ul este la indemana pentru majoritatea, fiind cunoscut ca material mai ieftin dar accesibil insa conteaza foarte mult maniera in care este folosit si modalitatea de prelucrare si asamblare pentru ca in final aspectul sa fie unul de exceptie.  Mobilierul si decoratiunile tin in mare parte de bugetul beneficiarului.

          Recomandam calitatea si bunul gust, indiferent de bugetul de care se dispune. Se pot realiza amenajari elegante si armonioase si cu bani mai putini, important este cum se armonizeaza totul astfel incat sa respecte un concept stabilit inca de la inceput, sa creeze atmosfera si confortul dorit.